Joc de creion

O vizită la Cumuleta

         Cândva, demult, Cumuleta a născut încă un pui pe nume Cumulino. Pe vremea aceea, îl cunoșteam doar pe Cumulus.

         Într-o zi de vară l-am rugat pe Cumulus să mă ducă la Zoo, adică o grădină unde sunt animale de nor. M-a dus până la un moment dat, când i-a sunat telenorul.

          - Alo! Mama! Unde ești? Chiar ne întâlnim acolo! Pupinori!

          - Ce? am întrebat eu nedumerită.

        - O, da! Mama a născut un mininor, îl cheamă Cumulino! spuse fericit Cumulus. 

          - Dar unde te întâlnești cu Cumuleta și cu Cumulino? am întrebat, din nou, curioasă.

         - La Zoo! răspunse Cumulus.

         La Zoo nu era Cumulion chiar, ci Cumulioneta: era fată. Cumulus zbieră:

         - Ce?! Nu! Nu! Nu vreau fete!

          Cumuleta îl liniști spunându-i:

         -Lasă, lasă! O să fie bine!

          După două luni m-am întâlnit cu Cumulioneta și Cumulus, mari, pentru că norii cresc repede:

         - Hei, sunteți albi ca neaua!

         - Iar tu ai o rochie ca florile primăverii! spuse Cumulus.

         - De unde ești, fulguleț portocaliu ca, ca ...

         - Portocala?

        Am râs! Nu mă așteptam să fie buni prieteni!

 

Povești cu trântori

Trântorul

          Trântorul supărat ieși pe urdiniș. Merse și merse o vreme. Într-o zi spuse:

         - Egoistelea alea, mormăi el, cum le-o fi chemat: marine? Nu! Supratereștri? Nu! Offf!

          Deodată văzu o albină și se îndreptă într-acolo:

          - Salut! Eu sunt Trântorul!

          - Salut! Eu sunt Trântorica!

          Cei doi formau o pereche leneșă și frumoasă. Și așa trecură anii. 

         O albină mititică trecu pe sub un stup. Trântorul veni să o ia. 

         - Ce e ăla, tati? întrebă albinuța.

         - Acela e un stup!

         - Oau! E uimitor! Acolo trăiesc albine?

         -Da, da, micuțo!

         

Lumea de sub ape și din golfuri

          A fost odată un oraș unde erau numai minuni și se afla în adâncul mării. 
           Varia, o fiică triton, se angajă ucenică la arhitectul Silviu. Varia se ocupa de schițele de la casele sirenelor și ale tritonilor. Ea se pricepea la schițat. Silviu se ocupa de casele cailor de mare, deoarece avea un căluț de mare, pe nume Pufosul.  Avea cea mai mare coamă dintre toți caii de mare din lume.
           Într-o zi veni chiar din golful de la trei ani, Carmii, o caracatiță cu nouă mii de tentacule. În plus era și pretențioasă rău; atât încât zise:
          - Silviu și Varia,  doresc o casă cu nouă mii de camere!
          - De ce ți-a venit în minte nouă mii? întrebă mirată Varia.
        - Câte una pentru fiecare tentaculă, domnișoară! îi șopti Silviu, Variei.
          - Lasă cearta, hai la treabă!
          După ce terminară casa, cam după o lună:
      - Nu mai vreau casă cu nouă mii de camere! Mă dor tentaculele!